Satele Slătioarei încep astazi cu Milostea, de la milostenie şi milogi poate, o răscruce de drumuri înainte de Târgul de la Polovragi, de Sfântul Ilie, la 20 Iulie, când se zicea că atunci se strângeau şandalii vremii veniţi de prin toate colţurile sărăciei lucii, să plece la cerşit; îi cărau căruţele şi cotiugele, pe măgari şi pe catâri, în roabe, după puteri fiecare, în cârje, de-a buşilea, ţopăind în jurul câte-unui ciomag de sânger sau de alun; alt sat mai era şi mai este Goruneşti, însă pădurile de gorun trecând din Măgurice în Măgură, nu mai sunt; au rămas salcâmii şi fagii, s-au rărit şi pustiit şi carpenii, şi ulmii şi jugastrii, şi sângerii, pe malurile Cernei s-au îndesit aninii şi pâlcurile de răchite; pe urmă veneau la rând Fometeştii, de la foamete, sigur robi, mănăstireşti, tăiaţi în două pe la 1775, de graniţa cu Imperiul Austro-Ungar, de pe urma căruia au rămas cazarmele crăieşti ale Mariei Tereza, ruine uriaşe de cărămidă roşieşi bârne de stejar si porţi de cărămidă zidită şi iarăşi Cerna, dându-le ocol până ajungea să se strecoare sub colinele Gurguiului, după ce învârtea ciutura morii lui Fulgoiu.
Alte sate nu mai erau, afară de Olari, aşezat chiar în mijlocul acestei poveşti, de care ţineau cătunele uitate de Dumnezeu, Coasta Cerbului, apoi Cociobi, Mănăseşti, Turiceşti, despărţite de Valea Omului şi de Valea Putineiului, care şerpuiau primăvara şi toamna în timpul ploilor, ca să piară aproape, în mijlocul verii, vărari; însă nu era casă sub tavanul scund al căreia să nu atârne pe un fel de pod paralel plimbele de anine pe care se uscau oalele si cănile şi ulcioarele vinete de pământ, mângâiat de mâinile lor noduroase ca nişte rădăcini.
